În concepția lui Carl Jung, eul este „un complex de reprezentări” ce formează centrul conștiinței unui individ și are ca și caracteristici „un grad înalt de continuitate și identitate cu el însuși”. În același context este folosită în teoria sa și ideea de „complexul eului” (Jung, 2004, p.711). Prin complex Jung înțelege „o unitate psihică superioară” la care participă simultan afectivitatea, ca și parte fundamentală și esențială a personalității umane, cu „ simptomele” sale gândirea și acțiunea, la care se adaugă sentimentele, senzațiile și reprezentările ce sunt legate de un anumit fir narativ, de o anumită întâmplare din viața unui om care a lăsat în interiorul său o întreagă masă de amintiri ce au în comun un „anumit ton emoțional”, respectiv un sentiment, încă viu, de supărare. El asociază ideea de complex, în mod simbolic, unui „corp construit din nenumărate molecule” chimice, la care participă mai multe persoane, evenimente și lucruri. Aceste „molecule” nu participă izolat la un singur set de amintiri, ci se pot regăsi în multiple situații și evenimente din viața unei persoane. Tonul emoțional asociat lor, atunci când este declanșat în prezent, nu doar de un eveniment, sau de o persoană, ci chiar de un simplu semnal sonor sau de altă natură, activează întregul lanț de trăiri din viața unui om care sunt conectate prin respectivul ton emoțional. Toate aceste reprezentări împreună cu tonul emoțional asociat formează ceea ce Jung numește un „complex întărit emoțional” (Jung, 2005-1, p.77-82).

El a studiat complexul în cercetările sale bazate pe experimentul asociativ. Acesta presupunea ca individul studiat să atribuie liber unor cuvinte de uz comun o însemnătate simbolică spontană, nerelaționată direct cu sensul cuvântului de origine. Jung a reușit să descopere în cadrul experimentelor realizate cum „fiecare asociație aparține unui complex sau altuia” și cum timpul de răspuns, atunci când este întârziat marchează existența unei afectivități puternice, încă persistente în individ, legată de respectivul complex căruia i se asociază. De aici reiese și existența unui așa numit complex al eului, care la omul încadrat în normalitate reprezintă „instanța psihică supremă”, și care este format din întreaga masă de reprezentări ce pot fi legate direct de eu, acompaniate de tonul emoțional asociat ce rămâne ca o prezență vie și puternică în corp. (Jung, 2005-1, p.82). Prin ton emoțional Carl Jung înțelege o stare afectivă acompaniată de senzații corporale. Eul este așadar însăși „expresia psihologică a ansamblului ferm asociat al tuturor senzațiilor corporale generale”. Reprezentările ce fac referire directă la propria persoană au o formă stabilă și interesantă de a concentra atenția proprie asupra lor prin ceea ce Jung numește „cel mai puternic ton al atenției”. De aici el deduce ideea că însăși propria personalitate este cea mai fermă și puternică formă a unui complex care se afirmă, atunci când individul este sănătos, prin „toate furtunile psihologice” posibile. (Jung, 2005-1, p.83).

Jung afirmă în scrierile sale faptul că eul „este atât conținut al conștiinței cât și condiție a conștiinței”, în sensul în care eul face parte din conștiință, iar elementele despre care se poate spune că sunt conștiente, sunt doar cele ce se raportează direct la complexul eului (Jung, 2004, p.711). Eul reprezintă un factor complex la care fac referire absolut toate conținuturile conștiinței și mai precis este „subiectul tuturor actelor personale ale conștiinței” (Jung, 2005-2, p.1). Deoarece eul este doar „centrul câmpului conștiinței”, dimensiunile sale nu se extind la întregimea psihicului sau a conștiinței, ci el rămâne unul dintre complexele din psihicul uman. Sinele este cel care reprezintă subiectul totalității psihicului, incluzând pe lângă conștiință și inconștientul. Mai multe despre sine voi elabora într-un articol ulterior, însă aici este de menționat faptul că eul este conținut de către sine și că sinele reprezintă totuși un ideal al totalității personalității, care în realitate este imposibil de atins, însă are un rol important în direcționarea energiei psihice în scopul evoluției individului (Jung, 2004, p.711).

Deoarece conștiința este ca un câmp ce își poate lărgi orizonturile într-un mod nedeterminat, singura limită empirică ce i se poate atribui este „frontiera în zona necunoscutului” care îi aparține, de altfel, inconștientului. Necunoscutului îi aparțin atât stările exterioare ce pot fi experimentate în plan senzorial, cât și cele interioare ce pot fi experimentate de către individ în mod nemijlocit. Se deosebesc așadar două tipuri de necunoscut: cel al lumii înconjurătoare, a mediului și cel al lumii interioare, respectiv inconștientul (Jung, 2005-2, p.2). Din cele expuse până acum, Jung deduce natura complexă a eului ce este formată mai întâi pe o bază somatică și ulterior pe o bază psihică. Prin bază somatică se înțelege „totalitatea senzațiilor endosomatice” ce au o natură psihică și sunt relaționate cu eul, mai exact sunt conștiente. Senzațiile endosomatice fac referire la somatizarea simțită din interiorul corpului unui individ. Totuși, aceste excitații endosomatice nu sunt complet conștiente, o mare parte din ele rămânând inconștiente, subliminale. Ele devin senzații doar atunci când depășesc pragul conștient și devin supraliminale. Influența inconștientului nu poate fi așadar exclusă din discuție, ci ea însoțește mereu conținuturile conștiente indiferent de natura lor. Acest aspect este valabil și pentru baza psihică în cazul căreia eul se bazează atât pe câmpul conștiinței cât și pe totalitatea conținuturilor inconștiente (Jung, 2005-2, p.4).

Scriind aceste rânduri îmi tot revine în minte imaginea unui iceberg care de altfel îmi pare a fi o reprezentare imagistică corectă a ceea ce ar trebui să se ia constant în considerare atunci când vorbim de conștiință, mai exact faptul că tot ceea ce ne este accesibil în mod conștient implică în sine existența unui conținut inconștient asociat. Porțiunea icebergului care se află la suprafața apei ar reprezenta conștiința, suprafața apei ar reprezenta pragul conștient, iar porțiunea scufundată în apă, de dimensiuni net superioare celei de la suprafața apei, ar reprezenta inconștientul. Toate acestea funcționează ca un tot unitar și într-un mod nelipsit de importanță psihologică, ca și în cazul unui iceberg real, tocmai porțiunea scufundată în apă este cea care poate cauza ravagii atunci când nu este luată în considerare. Deși se încearcă constant o izolare a conceptelor în vederea definirii și explicării dinamicilor, această izolare se poate realiza doar conceptual, în realitate întregul psihic și întreaga personalitate a omului lucrând ca un întreg ce este intercorelat într-un mod profund.

Revenind la eu, Jung afirmă despre acesta faptul că este o achiziție empirică din întreaga existență a unui individ care se formează, într-o primă etapă, prin intermediul relației dintre factorul somatic și mediul înconjurător, devenind prin aceasta subiect care se dezvoltă atât din ulterioare relații cu lumea înconjurătoare, cât și din relațiile cu lumea interioară (Jung, 2005-2, p.6). În termeni de personalitate, el reprezintă personalitatea conștientă, cunoscută a unui individ. Totalitatea trăsăturilor necunoscute, respectiv inconștiente ale aceluiași individ îi formează personalitatea inconștientă, care este separată și complementară celei conștiente. Imaginea totalității personalității unui om este compusă în linii mari din ambele tipuri de personalități, cu mențiunea că cea inconștientă nu poate fi în întregime sesizată și cunoscută de către individul însuși (Jung, 2005-2, p.7).

Aici îmi este necesar să menționez cele trei categorii de conținuturi inconștiente care există în viziunea lui Carl Jung, conform cu „punctul de vedere al psihologiei conștiinței” (Jung, 2005-2, p.12), pentru a putea exprima motivul pentru care personalitatea inconștientă rămâne parțial necunoscută. Prima categorie este reprezentată de conținuturi temporar subliminale (prin subliminal înțelegându-se „sub pragul conștient”) dar care pot fi reproduse în mod arbitrar, acestea reprezentând memoria individului. Cea de a doua categorie este compusă din conținuturile ce pot fi reproduse în mod nearbitrar, inconștiente, datorită unor fragmente dintre acestea ce apar spontan din spațiul subliminal în conștiință. A treia categorie este una de natură ipotetică, formulată de către Jung printr-o determinare logică, și reprezintă toate conținuturile care „nu au pătruns în conștiință și […] nici nu vor pătrunde vreodată” (Jung, 2005-2, p.4). De o importanță majoră este totuși faptul că acest caracter inconștient al lor i se poate atribui numai subiectului, respectiv individului și conținutului inconștient propriu, aceste particularități ale sale putând fi însă observate de către cei din jur (Jung, 2005-2, p.7).Conținuturile inconștiente din a treia categorie sunt cele care compun acea parte a personalității care rămâne necunoscută, respectiv inconștientă.

Personalitatea totală este reprezentată în cadrul teoriei lui Jung de către Sine. Eul este subordonat Sinelui și se raportează la acesta pe aceleași principii pe baza cărora o parte se raportează la întregul de care aparține. Caracteristica principală a eului este reprezentată de libertatea de voință, mai exact faptul psihologic al liberului arbitru, al liberei decizii și al sentimentului de libertate subiectiv al individului. Libertatea de voință are o relație directă cu necesitățile din mediul individului cu care poate intra în conflict, dar și cu lumea interioară a acestuia, unde intră în conflict cu realitatea Sinelui, care se comportă la rândul său „ca un dat obiectiv” față de care libertatea de voință nu are nici o putere de alterare sau modificare. În alte cuvinte eul „nu poate face nimic contra Sinelui”, ci mai degrabă poate fi asimilat și transformat prin intermediul personalității inconștiente ce se află în dezvoltare și în același timp aparține Sinelui, în direcția acestuia (Jung, 2005-2, p.9).

O oarecare individualitate îi este așadar proprie eului, însă având în vedere caracterul său de factor complex și de faptul că acesta variază constant odată cu trecerea individului prin viață, o definire mai precisă de atât rămâne, în viziunea lui Carl Jung, imposibil de realizat. Se poate afirma așadar că eul este în sine o formă de unicitate individuală, care însă poate suferi transformări atât de natură evolutivă naturală, cât și involutivă patologică (Jung, 2005-2, p.10). De asemenea, ca și punct de referință al conștiinței, eul participă în toate activitățile de adaptare atunci când ele sunt îndeplinite prin acte de voință. Se poate spune așadar că joacă un rol important în economia de energie psihică. Nu se poate defini totuși cât de mult sau cât de puțin participă în formarea personalității, respectiv cât de dependent sau de liber este față de inconștient. Privind din direcția psihologiei personalității, conținuturile inconștiente mai pot fi împărțite în alte două categorii și anume în conținuturi personale, individuale și impersonale, colective. Conținuturile personale sunt părți componente ale personalității individuale care pot fi integrate, prin urmare au capacitatea de a deveni conștiente. Cele impersonale formează o bază, un fel de temelie a psihicului, ce se manifestă pe baza unor legi general valabile umanității care nu pot fi reduse la un singur individ (Jung, 2005-2, p.12).

Bibliografie

1. Jung, C.G. (2005-1). OPERE COMPLETE – Volumul 3. Psihogeneza bolilor spiritului. Editura TREI:București.
2. Jung, C.G. (2004). OPERE COMPLETE – Volumul 6. Tipuri psihologice. Editura TREI:București.     
3. Jung, C.G. (2005-2). OPERE COMPLETE – Volumul 9/2. Aion. Contribuții la simbolistica Sinelui. Editura TREI:București.