Jung definește inconștientul ca o stare fluctuantă care implică conținuturi pe care individul le știe, dar la care nu se gândește într-un anume moment; conținuturi de care a fost cândva conștient, dar le-a uitat în momentul respectiv; conținuturi cândva percepute de simțuri, dar ignorate de conștiință, sau evaluate ca insuficient de importante pentru a fi înregistrate conștient; conținuturi pe care omul le simte dincolo de intenția lui conștientă, pe care le experimentează în mod inconștient prin simțire, gândire, amintire, voință sau acțiune neintenționate; conținuturi care se pregătesc în interiorul său dar urmează să fie conștientizate cândva în viitor (Jung, 2011-1, p.382).

Plecând de la experiența sa legată de psihologia somnambulismului și a hipnotismului din care reiese că există reprezentări care influențează comportamentul omului ce nu apar clare în conștiință, însă omul se comportă de parcă acestea există undeva în interiorul său, Jung afirmă că nu putem vorbi de o reducere a psihicului la conștiință. Astfel de cazuri pot fi întâlnite de exemplu în isterie, din ele reieșind foarte clar că individul percepe, gândește, simte, amintește, decide și acționează inconștient. Procesele acestea psihice au loc chiar și în lipsa conștientizării lor (Jung, 2011-1, p.295). Procesele inconștiente sunt foarte evidente și în ceea ce privește visele, mai ales ținând cont de faptul că în somn conștiința se retrage devenind nonconștiență relativă. Situația este similară și în cazul actelor ratate prezentate conceptual de Freud, din care Carl Jung își inspiră ideile conform cu afirmațiile sale (Jung, 2011-1, p.296). Cele mai evidente sunt însă în cazurile patologice în care întreaga simptomatologie se sprijină pe activitatea inconștientă a sufletului. Aici intră boli mintale din sfera isteriei, nevrozei obsesive, fobiilor, demenței praecox și a schizofreniei. Chiar și așa, dovezi pentru existența unui inconștient care să fie și direct accesibile nu se pot obține, Jung afirmând că „altminteri n-ar fi deloc inconștient”. Aceste procese inconștiente nu pot decât să fie deduse, iar această deducție în opinia lui nu poate fi exprimată decât prin afirmația „Este așa ca și cum”. (Jung, 2011-1, p.297).

În viziunea lui Jung, conștiința are tendința să inhibe acele funcții psihice care nu „coincid cu tendința predominantă” (Jung, 2011-1, p.347) din ea, ajungându-se până într-acolo încât acestor funcții li se neagă existența, chiar și în prezența unor simptome și a unor fenomene care aduc dovezi ale prezenței lor (Jung, 2011-1, p.347). El își inspiră aceste idei dintr-o lucrare a lui Wundt în care acesta susține că acele elemente psihice care au dispărut din conștiință devenind inconștiente prezintă posibilitatea viitoare de a reveni, respectiv de a se reînnoi sau ar reintra în legătura curentă dintre procesele psihice. Elementele inconștiente reprezintă așadar dispoziții sau aptitudini „în vederea apariției componentelor viitoare ale evenimentului psihic”, în alte cuvinte, presupuneri legate de procesele inconștiente sau de starea inconștientului, afirmații pe care Carl Jung le consideră neproductive pentru psihologie. El aderă mai degrabă la probarea directă parțială sau la deducerea parțială a fenomenelor fizice secundare de care respectivele dispoziții psihice inconștiente sunt legate, a căror existență este mai evidentă (Jung, 2011-1, p.348).

Raportarea la eu este într-adevăr elementul care face imposibilă ideea unor reprezentări înnăscute ale individului și implicit cea a existenței unui inconștient. Jung aderă mai degrabă la ideea existenței unui tipar de comportament înnăscut și a unei întregi colecții de „experiențe de viață, neanticipate, ci acumulate”, mai exact a unor imagini, planuri și desene, deci nu reprezentări, care, deși nu se raportează la eu în mod evident, sunt reale. Aceste conținuturi pot fi deduse în funcție de conținuturile conștiente (Jung, 2011-1, p.352). Important aici este faptul că deși oamenii experimentează și simt multe în decursul vieții lor, mare parte din detaliile de zi cu zi devin inconștiente, mai exact sunt uitate. Ele nu dispar însă din interiorul nimănui, putând oricând să revină sau să apară într-un vis. Nici măcar momentul acumulării respectivului conținut este posibil să nu poată fi rememorat. De aceea și anumite simboluri întâlnite în vis îi par omului străine, însă ele, în concepția lui Jung au fost experimentate, respectiv acumulate inconștient cândva în trecutul individului (Jung, 2011-1, p.303-308).

Jung își inspiră ideile din teoria lui Freud legată de simptomatologia nevrozelor prin care acesta atestă că visele poartă rolul de mediator al conținuturilor inconștiente. Conform cu afirmațiile lui Freud aceste conținuturi sunt de natură personală și „au ajuns să fie refulate” (Jung, 2011-1, p.372) din cauza incompatibilității morale cu alte conținuturi din conștiință. Conținuturile conștiente la un moment dat pot cădea sub pragul conștient în urma reacțiilor atitudinii conștiente și în acest mod devin relativ nereproductibile (Jung, 2011-1, p.372). Prin prag conștient Jung înțelege zona liminală dintre conștient și inconștient. „Refularea unui conținut penibil”, așa cum descrie Freud în teoria sa, are la bază procesul de uitare intenționată. Disocierea personalității, mai exact „ destrămarea unității conștiinței”, în urma unui șoc puternic nervos sau în cazurile patologice poate avea același efect (Jung, 2004, p.762). Jung afirmă că este posibil să se demonstreze prin hipnoză faptul că percepțiile senzoriale, datorită devierii atenției sau scăderii în intensitate, „nu mai ajung la nivelul apercepției conștiente”, însă ele pot încă deveni „conținuturi psihice prin apercepție inconștientă”(Jung, 2004, p.763). Cu toate acestea, întinderea câmpului inconștientului nu poate fi nici aproximată, nici delimitată, nici măsurată în timp și spațiu, în opinia lui Carl Jung (Jung, 2004, p.764).

Bibliografie

1. Jung, C.G. (2004). OPERE COMPLETE – Volumul 6. Tipuri psihologice. Editura TREI:București.
2. Jung, C.G. (2011-1). OPERE COMPLETE – Volumul 8. Dinamica inconștientului. Editura TREI:București.