Din punct de vedere empiric sinele reprezintă totalitatea fenomenelor psihice ale ființei umane, mai exact integralitatea și unitatea personalității. Prin empiric se înțeleg acele idei deduse din experiență, respectiv din analiza unor cazuri antecedente (Dex online). Având în vedere că personalitatea este și va rămâne parțial conștientă și parțial inconștientă, conceptul de sine este în realitate potențial empiric și reprezintă un postulat (adică un principiu care este recunoscut ca fiind adevărat fără a fi nevoie de demonstrație – Dex online). Totalitatea determinată prin sine conține atât ceea ce este cunoscut legat de personalitatea unui individ cât și ceea ce este încă necunoscut. Având în vedere că totalitatea, care este formată din conținuturi conștiente cât și inconștiente, este un postulat, Jung afirmă că în viziunea sa noțiunea totalității este transcendentă. Se presupune aici că „factorii inconștienți decurg din cauze empirice” și prin urmare se poate afirma că totalitatea se caracterizează printr-o esență parțial descriptibilă, parțial incognoscibilă la un anume moment dat și deasemenea nelimitabilă (Jung, 2004, p.828).

Din experiența lui Carl Jung, sinele poate fi regăsit în vise, mituri sau basme sub forma „personalității supraordonate” în personaje de tipul regelui, eroului, profetului, mântuitorului; sau simbolizat ca totalitate prin figuri precum cercul, pătratul (cuaternitatea) sau crucea; sau ca dualitate unită (datorită contrariilor pe care le înglobează în esența sa) în imagini precum Yin și Yang, perechea de frați, eroul și adversarul; sau în alte cuvinte ca și „joc între lumină și umbră”. Ideea de totalitate indică așadar o unitate de contrarii unite (Jung, 2004, p.829). Sinele este, după cum afirmă Jung, o ipoteză. Simbolurile apărute de-a lungul vremilor în individ și în cultură poartă cu ele o anume valoare afectivă preexistentă și un caracter sacru, numinos. De aici se deduce că el reprezintă o reprezentare arhetipală diferită de cele descrise anterior în această lucrare prin importanța conținutului și numinozității pe care o deține (Jung, 2004, p.830). Sinele este așadar o imagine divină (Jung, 2005-2, p.42).

În ceea ce privește integrarea conținuturilor inconștientului colectiv, reprezentată de „retragerea proiecțiilor impersonale” și efectul ei asupra personalității Eului, atunci când aceste conținuturi fac parte din Sine, Carl Jung afirmă că prin procesul de asimilare are loc mărirea atât a importanței Eului cât și a perimetrului desemnat de câmpul conștiinței. În acest context este necesar ca Eul să rămână „necritic față în față cu inconștientul”. Este posibil în acest proces ca Eul să fie dominat și să se identifice cu conținuturile asimilate atât de mult încât poate ajunge sub influența arhetipurilor chiar până la a fi „posedat” de ele (Jung, 2005-2, p.43).

Pe măsură ce conținuturile inconștientului sunt asimilate de către Eu, el se va apropia din ce în ce mai mult de Sine și poate avea loc o „inflație a Eului” dacă acesta nu reușește să se separe în mod critic de figurile inconștiente. Pentru ca această inflație nefavorabilă a Eului să fie evitată este necesar ca individul să impună, după criterii critice, anumite limite raționale Eului, conform cu criteriile generale umane benefice, și în același timp să acorde autonomia și realitatea psihică necesară a arhetipurilor anima, animus, umbra și Sinele. Orice încercare de „rezolvare” a acestor arhetipuri nu va duce decât la o inflație a Eului care este mai degrabă dăunătoare personalității individului. Nici a considera că acestea nu există nu este benefic, datorită caracterului și capacităților lor de posedare a personalității. Jung susține că factorul care produce proiecțiile „este de o realitate incontestabilă”, iar negarea de către individ a acestui fapt este chiar periculoasă pentru binele său. Inflația Eului, care nu este doar o îngâmfare, poate chiar periclita viața individului datorită faptului că ea „mărește pata oarbă din ochi”, fapt care duce la creșterea înclinației omului de a se identifica cu factorul producător de proiecții. Unul din simptomele acestui fenomen este aversiunea manifestată față de sesizarea și de considerarea reacțiilor persoanelor din jur (Jung, 2005-2, p.44).

Carl Jung afirmă că este necesar să se considere că este o adevărată catastrofă psihică faptul ca Eul să fie asimilat de către Sine. Sinele, imagine a totalității „stăruie în inconștient”, este profund implicat în caracterul arhaic al inconștientului și se regăsește într-un continuum al spațiului și timpului psihic care este relativ și caracteristic inconștientului. Prin relativ se înțelege un continuum spațiu-timp dependent de anumiți factori, de condițiile de măsurare și de un anume sistem de referință (Dex online). Conștiința Eului, prin caracterul ei rațional, are tendința de a diferenția (prin separarea ei de inconștient interpretează fenomenele experimentate dintr-o perspectivă pur psihologică) și se găsește „într-un spațiu absolut și într-un timp absolut”. Prin absolut se înțelege aici spațiu și timp independente de anumiți factori și de condițiile de măsurare și de un anume sistem de referință, mai exact nelimitate (Dex online). Dacă Eul sfârșește în vreo formă sub dominația sau controlul unui factor inconștient, adaptarea sa va fi perturbată (Jung, 2005-2, p.45).

Pentru ca Eul să fie ancorat în lumea conștiinței și conștiința să fie întărită în vederea unei adaptări potrivite este necesar ca din punct de vedere intelectual să se ia în considerare simptomatica inconștientului cu exactitate și să se dețină de către individ capacitatea de autocritică obiectivă, iar din punct de vedere moral este importantă adoptarea unor serii de virtuți precum răbdarea, conștiinciozitatea, atenția și altele asemenea (Jung, 2005-2, p.46). Este posibil ca personalitatea Eului și lumea conștiinței să se accentueze într-un asemenea mod încât să se producă psihologizarea figurilor inconștientului, prin acordarea unei importanțe exagerate proceselor inconștiente, iar rezultatul să fie tot inflația Eului, deși procesul este inversat. Aceasta este situația în care conștiința ar fi abolită, locul acesteia fiind luat de realitatea inconștientului. În menținerea unei stări de echilibru este necesară deținerea „unui grad mediu de modestie trebuincios” (omul umil, smerit) care ar contribui la scăderea considerabilă a inflației Eului (Jung, 2005-2, p.47).

Smerenie și îngâmfare (inflație) sunt aici concepte opuse, contrarii care prin punerea lor împreună duc la starea de echilibru. Tot în aceeași idee de contrarii funcționează și intelectul cu afectul care sunt împreună necesare pentru integrarea conținuturilor, precum și conținuturile conștiente cu cele inconștiente. Sinele este imaginea tuturor acestor contrarii combinate, unite într-o perfectă stare de echilibru menținută. În viziunea lui Carl Jung această stare a totalității nu este atinsă de către om, iar unul dintre motive ar fi acea porțiune considerabilă de inconștient care nu va fi conștientizată vreodată, pe care am menționat-o anterior. Totalitatea sau unitatea, această stare de echilibru absolut de întuneric și lumină, se află în vârful piramidei valorice și de aceea nu se poate deosebi în vreun fel de imaginea lui Dumnezeu (Jung, 2005-2, p.60). Jung introduce în acest context ca simbol al Sinelui, imaginea lui Iisus Hristos care este arhetipul Sinelui și în același timp un ideal al totalității naturii umane. Voi dezvolta acest arhetip într-un articol următor, întrucât este relaționat cu destinația auto-realizării personalității.

Bibliografie

1. Jung, C.G. (2004). OPERE COMPLETE – Volumul 6. Tipuri psihologice. Editura TREI:București.
2. Jung, C.G. (2005-2). OPERE COMPLETE – Volumul 9/2. Aion. Contribuții la simbolistica Sinelui. Editura TREI:București.