Carl Jung discută în lucrările sale despre procesul de apercepție și rolul acestuia în procesele conștiente și inconștiente. Apercepția a fost deasemenea inclusă în cercetările sale experimentale legate de procesul asociativ și metoda asociațiilor, alături de o serie întreagă de procese psihice precum „percepția […], asociația intrapsihică, comprehensiunea verbală și manifestarea motoare”, în încercările sale de a studia rolul jucat de acestea „în construirea reacției” (Jung, 2017, p.26).

Metoda asociațiilor presupune studierea asociațiilor spontane realizate de către participanții la experiment, numite cuvinte-reacție, la o serie de 400 de cuvinte-stimul, în diverse ipostaze și măsurând diverse aspecte implicate în producerea reacțiilor. Un prim exemplu aici ar fi experimentele privind asociația indirectă, pe care o definește ca fiind un tip de reacție întâlnit în situația în care cuvântului stimul i se adaugă un intermediar lingvistic acustic care condiționează reacția obținută. Prin introducerea intermediarilor, cuvintele-stimul își pierd din impactul afectiv avut asupra individului. Jung afirmă aici, ca rezultat al acestui experiment, că „reacția este inervată înainte de actul apercepției” (Jung, 2017, p.82-88). Un alt experiment bazat pe modul în care se modifică asociațiile atunci când există o perturbare artificială a atenției prin stimuli acustici, atestă că „procesul aperceptiv al unui stimul acustic începe în stadiul percepției pur sonore” (Jung, 2017, p.116-120). În experimentele în care ca stimuli intermediari au fost folosite imagini vizuale, Jung observă că reacția este mai degrabă produsă într-un mod mecanic și că începe la un nivel inferior al percepției, fiind însă stimulată și de un nivel inferior al apercepției (Jung, 2017, p.128-130). În cadrul studiilor sale referitoare la distragerea atenției cu un stimul diferit de cel principal și reprezentarea stimulilor, Jung a observat printre altele procesul refulării, legat de care afirmă că „în actul apercepției și al prelucrării ulterioare a cuvântului-stimul sunt refulate toate aceste legături pur lingvistice” ele devenind fie foarte slab conștiente, sau complet inconștiente. Legăturile lingvistice refulate la care Jung face referire aici sunt reacții sonore ale individului asociate de anumite reprezentări de obiecte exterioare. Un exemplu concret fiind reacțiile sonore ale copilului nou-născut care încă nu și-a dezvoltat limbajul, fenomen care se regăsește refulat la adult (Jung, 2017, p.384-385).

Jung vede atitudinea în termeni de dispoziție psihică de acțiune sau reacțiune într-o direcție specifică și, afirmă el, că „fără atitudine nu este posibilă apercepția activă”. Disponibilitatea, care este similară cu atitudinea în percepția sa, presupune existența unei anumite combinații de factori sau conținuturi psihice care stau la baza orientării atitudinale, respectiv a acțiunii către o anume direcție, sau a percepției diferențiate a unui stimul exterior. Acest „punct de orientare” poate fi atât conștient, cât și inconștient. Combinația conținuturilor folosite la orientare subliniază în cadrul procesului de apercepție legat de un conținut nou toate acele proprietăți care îi sunt comune cu materialul preexistent în individ. Elementele diferite sau nepotrivite conținutului nou sunt selectate printr-un proces de judecată și eliminate, fiind folosite mai departe doar cele potrivite și folositoare. Acest proces de selectare este independent de natura conștientă sau inconștientă a obiectivului și se produce în mod automat, însă având în vedere că nu contează natura alegerii în sine realizate de atitudine, se va considera dacă atitudinea care realizează procesul este conștientă sau inconștientă. Conștiința și inconștientul vor pregăti așadar conținuturi de referință diferite ca natură și ca posibilități de utilizare și integrare în experiențele noi ale individului (Jung, 2004, p.687).

Acest concept al atitudinii descris de Jung este parțial ceea ce Wundt numește apercepție în teoriile sale. Apercepția la Wundt presupune închiderea în sine a procesului relaționării dintre conținuturile disponibile și un conținut nou care este de aperceput, în timp ce atitudinea rămâne limitată la conținutul disponibil subiectului în mod aprioric. „Apercepția este cumva podul care unește conținutul deja existent și disponibil cu conținutul nou, în vreme ce atitudinea este contrafortul podului de pe un mal al apei, iar conținutul nou contrafortul de pe celălalt mal”. Atitudinea presupune o așteptare ce acționează orientativ și selectiv. Combinația de conținuturi care au ca fir narativ comun o anumită atitudine, este declanșată de „un conținut puternic accentuat” care favorizează prin aceasta atât percepția, cât și apercepția elementelor asemănătoare și neasemănătoare. Din acestea ia naștere atitudinea corespunzătoare care orientează individul pentru o anumită direcție precisă (Jung, 2004, p.688).

Fenomenul descris aici este automat și reprezintă „cauza esențială a unilateralității orientării conștiente”. Datorită funcției compensatoare echilibrul nu este pierdut deoarece această funcție auto-reglatoare corectează atitudinea conștientă astfel încât să nu ducă într-o direcție greșită, determinată fiind de unilateralitatea orientării conștiente. Doar în cazurile în care această unilateralitate este excesivă există posibilitatea imposibilității realizării acestui proces, fapt care duce la pierderea echilibrului psihic. Un exemplu concret aici de combinație de conținuturi sunt experiența personală sau generală de viață, influența mediului, dispoziția, influența educației sau convingerile proprii unui individ care împreună acționează în a forma o anumită atitudine la un moment dat (Jung, 2004, p.688).

Bibliografie

1. Jung, C.G. (2017). OPERE COMPLETE – Volumul 2. Cercetări experimentale. Editura TREI:București.
2. Jung, C.G. (2004). OPERE COMPLETE – Volumul 6. Tipuri psihologice. Editura TREI:București.