În viziunea lui Carl Jung, funcția transcendentă este ceea ce „rezultă din unirea conținuturilor conștiente și inconștiente”. În ceea ce privește conținutul și tendința, inconștientul și conștiința coincid rareori, fapt datorat caracterului compensator al celor două. Relația dintre conștiință și inconștient este caracterizată prin faptul că conținuturile inconștiente dețin o valoare liminală, care duce păstrarea în inconștient a elementelor foarte slabe din punct de vedere energetic; conștiința deține rolul de a frâna (cenzura) orice material nepotrivit cu ajutorul funcțiilor sale orientate, care determină căderea ei sub dominația inconștientului; conștiința se ocupă cu procesul de adaptare, în timp ce inconștientul cuprinde tot ceea ce individul a uitat din trecutul său și urme ale funcțiilor structurale specifice spiritului uman care au fost moștenite; inconștientul mai conține și numeroase amestecuri fantasmatice ce nu sunt încă supraliminale pentru a putea pătrunde în conștiință la un moment dat, dar care ar putea atinge acel prag cândva în viitor (Jung, 2011-1, p.132).
Omul modern, spre deosebire de cel primitiv, a dobândit în cursul evoluției sale către era tehnologică și civilizație toate acele caracteristici psihologice care îi erau necesare unei asemenea realizări. Pentru ca tot ceea ce experimentăm și suntem astăzi ca umanitate să fie posibil era imperios necesar ca procesul psihic al speciei umane să capete caracteristicile de durabilitate, uniformitate și finalitate potrivite. Două din însușirile esențiale dobândite sunt orientarea și precizia conținuturilor conștiinței. Acestea lipsesc cu desăvârșire la omul primitiv; sunt cu mult scăzute la nevrotici, care comparativ cu persoanele normale sunt caracterizate de un prag al conștiinței care se deplasează cu ușurință, crescând astfel permeabilitatea „peretelui” dintre conștiință și inconștient și favorizând pătrunderea în conștiință a conținuturilor capabile de depășirea pragului; și deasemenea aceste două însușiri lipsesc la psihotic, care la rândul său se află complet sub influența și dominația directă a inconștientului. O excepție de la această regulă este reprezentată de oamenii creativi, ale căror înzestrări creatoare presupun o permeabilitate a peretelui dintre conștiință și inconștient naturală și care nu este considerată patologică. Toate aceste însușiri pot fi cu ușurință anulate de către inconștient, fapt care creează dezechilibre (Jung, 2011-1, p.134-135).
Necesitățile vieții moderne impun individului o oarecare obligativitate a preciziei și stabilității proceselor psihice pentru menținerea unui echilibru atât individual cât și social. Dezavantajul existent însă rămâne capacitatea conștiinței, datorată orientării sale, de a exclude sau cenzura toate elementele psihice inadecvate. Acest fenomen se produce ca urmare a unui „act de judecată” care determină direcția voită și ulterior luată a drumului personal. Actul de judecată menționat se caracterizează prin faptul că este preconceput și părtinitor, bazându-se exclusiv pe experiența de viață și ce se cunoaște deja. Noul, deși poate avea capacitatea să îmbunătățească considerabil procesul direcționat, nu este preferat în această situație, fapt datorat și imposibilității conținuturilor inconștiente de a pătrunde în conștiință (Jung, 2011-1, p.136). Acest tip de acte de judecată sunt cele care transformă procesul direcționat în unul unilateral, în pofida raționalității multilaterale și nepărtinitoare a judecății. Ceea ce este irațional este exclus de către conștiință, însă acest caracter irațional e posibil să fie doar aparent și nu real (Jung, 2011-1, p.137).
Orientarea este în sine unilaterală, ceea ce poate fi atât avantajos cât și dezavantajos din anumite privințe. Situația unor coincidențe depline a alinierii tuturor componentelor psihice pe o singură direcție este un ideal puțin probabil. Ceea ce se opune în inconștient este inofensiv doar atunci când nu este suficient de încărcat energetic. Atunci când tensiunea dintre contrarii crește datorită unilateralității prea mari, tendința opusă din inconștient „va irupe în conștiință”. Acest fenomen se întâmplă în mod regulat la momentul „în care realizarea procesului orientat este de cea mai mare importanță”. Un exemplu concret aici ar fi un individ care are un lapsus fix în momentul în care se abține cel mai puternic de la a nu spune ceva greșit. Tensiunea energetică ridicată împreună cu încărcarea deja existentă a inconștientului produce declanșarea conținutului inconștient (Jung, 2011-1, p.138).
Odată cu stabilitatea orientată și concentrată a conștiinței necesară vieții civilizate, apare un risc al separării de inconștient. Inconștientul rezistă acestei tendințe de separare tocmai prin formarea unei „contrapoziții de intensitate corespunzătoare”, care devine periculoasă dacă irupe în conștiință (Jung, 2011-1, p.139). Conștiința și inconștientul sunt necesare nu doar reciproc, ci și împreună pentru bunăstarea individului. Incoerențele dintre ele se pot rezolva, respectiv echilibra fragmentar, izolat, pentru un anume moment dat, însă vor continua pe tot parcursul vieții individului. Odată cu rezolvarea unora dintre conflictele apărute se capătă totuși o reziliență față de dificultăți sau conflicte viitoare (Jung, 2011-1, p.140-143).
În încercarea de a răspunde la problema ridicată de influențele negative ale inconștientului, Jung propune adoptarea unei anume atitudini spiritual-morale de către individ, aceasta fiindu-i indusă de către specialist în cadrul terapiei, care să ajute și la rezolvările viitoare ale conflictelor (Jung, 2011-1, p.144). Dacă separarea de inconștient este cea care ridică probleme, anularea acestei separări pare să fie soluția, în viziunea lui Carl Jung. „Anularea separării dintre conștiință și inconștient” se poate realiza prin recunoașterea sensului conținuturilor inconștiente și considerarea lui atunci când se încearcă „compensarea unilateralității conștiinței”. Tendințele conștiinței și inconștientului sunt în fapt factorii care împreună formează funcția transcendentă. Numele acesteia ilustrează posibilitatea organică de a trece de la o atitudine anume la alta, fără a se pierde din vedere inconștientul pe parcursul procesului (Jung, 2011-1, p.145).
Carl Jung vine în întâmpinarea acestei problematici cu propunerea Metodei constructive de abordare terapeutică, în care este necesară o conlucrare între terapeut și pacient. Pacientul deține informații esențiale acestui proces, chiar în stadiu potențial, cu posibilitate de a fi conștientizate, care îi sunt esențiale terapeutului în încercarea de a dezvolta anumite caracteristici în pacient (Jung, 2011-1, p.145). Terapeutul joacă rol de mijlocitor al funcției transcendente în pacient prin faptul de a-l ajuta să „reunească inconștientul cu conștiința” și de a adopta o atitudine nouă. Pentru a se întâmpla acest lucru este nevoie ca transferul dintre cei doi să aibă loc. Terapeutul este văzut aici ca o figură importantă de atașament, aidoma relației dintre un copil și părinții săi, care reușește să nutrească într-un mod eficient nevoia pacientului, inconștientă de altfel, de a primi ajutor într-o situație mai mult sau mai puțin dificilă (Jung, 2011-1, p.146).
„Tratarea constructivă a inconștientului” presupune „prelucrarea produselor inconștiente” de tipul viselor, fanteziilor pacientului dintr-o perspectivă simbolică. Expresia simbolică reprezintă în sine un „fragment de dezvoltare psihologică”. Intră aici în discuție existența a două funcții, una anticipativă și una prospectivă, aparținând inconștientului, ce se traduc prin faptul că „produsul inconștientului este o expresie orientată către un țel sau scop” caracterizat prin limbaj simbolic (Jung, 2004, p.701). Metoda constructivă propusă de Jung pentru interpretarea produselor inconștiente are ca scop așadar să ofere „produsului simbolic o expresie generală și inteligibilă”. Materialele originare, de proveniență ale produsului inconștient, care stau la baza procesului în sine nu sunt necesare aici în mod imperios. Examinarea se realizează conform cu direcția țelului, fără a se ignora relația compensatoare dintre conștiință și inconștient. Orientarea anticipativă nu presupune aici o relație reală cu obiectul examinat, ci se referă mai mult la tendințele și atitudinea subiectului. Prin urmare, metoda constructivă ajută la determinarea sensului produselor inconștiente în ceea ce privește „atitudinea viitoare a pacientului”. „Clarificarea sensului exprimat simbolic” de către inconștient ajută în fapt la situarea corectă a orientării conștiente, astfel încât subiectul să obțină un acord cu inconștientul, prin care acțiunile viitoare întreprinse de acesta să nu mai genereze conflicte noi între conștiință și inconștient (Jung, 2004, p.702).
Jung afirmă că metoda constructivă este de natură individualistă având în vedere că sursa atitudinilor viitoare sunt în interiorul individului. Deasemenea ea este intuitivă și se poate folosi la “elaborarea sensului general al unui produs inconștient” prin asociere liberă sau înlănțuire asociativă. Scopul este de a se ajunge la o claritate asupra conținuturilor inconștiente care să facă posibilă o înțelegere conștientă. Această înțelegere conștientă a expresiei simbolice duce la asimilarea ei (Jung, 2004, p.704). Tratarea inconștientului cu ajutorul metodei constructive, mai exact căutarea scopului și sensului, formează temelia a ceea ce Carl Jung numește funcție transcendentă (Jung, 2011-1, p.147).
Imaginile onirice sau fantasmele sunt evaluate doar din punct de vedere simbolic, și nu semiotic ca proces pulsional elementar, deoarece expresia lor detaliază o situație complexă, încă nesesizată de către conștiință. În analiză se caută descoperirea elementelor care au format respectivul simbol inițial. Înțelegerea elementelor respective nu este neapărat necesară, ci mai mult de atât, îndepărtează de problema scopului. Elaborarea “sensului sugerat de simbol” se caută în pacient și în ceea ce reprezintă acesta pentru el însuși (Jung, 2011-1, p.148).
Materialul inconștient care este adunat de la individ are, după observațiile lui Carl Jung, două tendințe care se orientează fie către configurarea materialului inconștient, fie către înțelegerea lui. Configurarea, care este în genere artistică, se poate realiza fie prin desen, pictură, imaginație spontană, scris, dans, sau chiar gânduri sau voce interioară, și reprezintă materializarea unui conținut inconștient. Înțelegerea acestora aduce cu ea o confruntare cu ideile conținute în produsul inconștient (Jung, 2011-1,172-174). Conștiința contribuie la acest proces prin faptul că pune la dispoziția inconștientului mijloacele ei de a se exprima (Jung, 2011-1,178). Cel care intră în confruntare directă cu inconștientul este Eul, aceasta fiind o etapă extrem de importantă. Aici, contrariile se apropie, din ele izvorând funcția transcendentă. Produsul inconștient se opune așadar Eului, văzut aici doar în termeni generali ca și centru al conștiinței (Jung, 2011-1, p.181-182). Confruntarea se poartă sub forma unei discuții interioare, condusă de către Eu, în care atât Eul cât și inconștientul se exprimă dintr-o poziție de egalitate. Afectele care apar aici îi aparțin inconștientului și sunt în egala măsură importante. Ele trebuiesc instituite cu întreaga lor valoare și doar atunci când amenințarea afectelor este vitală, se recomandă utilizarea estetizării și a intelectualizării lor (Jung, 2011-1, p.183-188). Alternarea afectelor și argumentelor în această instanță “reprezintă funcția transcendentă a contrariilor” (Jung, 2011-1, p.189).
Confruntarea dintre contrarii are un caracter total, nimic nefiind exclus din ea. Deși doar unele fragmente sunt conștiente, “totul se află în discuție”. Atunci când conștiința reușește să integreze un conținut inconștient prin confruntare ea se lărgește. Funcția transcendentă este așadar acel ceva care aduce completare tratamentului psihoterapeutic și îi oferă pacientului avantajul de a putea contribui la tratament fără a fi într-o stare de dependență cu psihoterapeutul. Ea reprezintă așadar, în viziunea lui Jung, o formă de eliberare prin eforturi personale și o formă de a găsi curajul de a “ajunge la sine însuși” (Jung, 2011-1, p.193).
Bibliografie
- Jung, C.G. (2004). OPERE COMPLETE – Volumul 6. Tipuri psihologice. Editura TREI:București.
- Jung, C.G. (2011-1). OPERE COMPLETE – Volumul 8. Dinamica inconștientului. Editura TREI:București.